Barcelona a raspuns cum nu se poate mai bine victoriei Realului, scor 6-2, cu Rayo Vallecano, și a spulberat-o pur și simplu pe Atletico Madrid. Catalanii au trecut cu 5-0 de echipa lui Falcao, Reyes și Diego și i-au depășit pe „galactici” în clasamentul Primerei Division.
Villa a deschis scorul în minutul 10, Miranda a înscris în proprie poartă în minutul 15, dar show-ul a fost furat din nou de Leo Messi, care a reușit un hat-trick senzațional.
Prin cele trei reușite din această seară, Messi l-a depășit pe legendarul Mario Kempes în topul marcatorilor all-time din Primera Division. Messi are 127 de goluri în 182 de meciuri pentru Barcelona, în timp ce Kempes reușise 126 în 222 de meciuri pentru Valencia și Hercules.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER